UBB
- URIAȘUL CU PICIOARE DE LUT
Nu am vrut să urmăresc campania
electorală pentru rectoratul UBB pentru că am avut de la început o senzație de blat.
Ambii candidați au fost parte din sistem, unul a fost președintele senatului
timp de 8 ani, celălalt, cooptat pe drum în echipă, prorector în ultimii patru
ani. M-a frapat reticența oricăror colegi (și suntem mulți în UBB) de a participa
la competiție pentru rectorat și nici acum nu am o explicație, de unde vine
această reținere. Din sentimentul că lucrurile sunt aranjate? Dintr-o stare de
confort și mulțumire în contextul actual? Toată lumea e chill și mulțumită de
funcționarea UBB? De ce nu a apărut niciun candidat antisistem? Acoperă Daniel
David și plaja asta electorală în contextul angajării în competiție a părintelui
profesor Ioan Chirilă, perceput ca o soluție de continuitate cu vechea echipă a
administrației universității?
Oricum, am trecut peste senzația
asta de deja vù de meciuri din Liga I și am urmărit dezbaterea electorală de ieri,
pe youtube.com. Mi s-a părut ok, doi spadasini eleganți, dar care profesează
idei diferite. Cumva, prin vârstă și formație intelectuală, sunt undeva între
ei și i-am putut înțelege pe amândoi și le pot respecta opiniile. Desigur, că nici
măcar nu trebuia să ascult dezbaterea asta ca să știu că o să votez cu Daniel
David. Recunosc, însă, că am fost surprins de prestația profesorului Chirilă,
care a fost mult peste discursurile de la pupitrul Senatului. Vorba lui Toynbee,
challenge and response. Adică, în Senat, provocarea era minimă. Câteva
voci izolate de recalcitranți sau pedanți, care cântau pe aceleași note de ani de
zile: opoziție din principiu sau observații pe tehnicalități, deci, provocare
minimă pentru inteligența și abilitățile unui președinte de senat ca părintele
profesor.
Daniel David mi s-a părut prea reținut.
A spus jumătate sau un sfert din ce crede în realitate, ca să nu sperie
electoratul potențial. Electoratul conservator, adică cadrele didactice din UBB
care știu că au fost angajați pe viață, că nu e nici o compețiție în UBB, decât
de formă, că trebuie să mimăm un pic competența didactică și științifică, dar,
oricum, suntem angajați pentru totdeauna și nu poți fi dat afară de la stat.
Odată ce ai fost angajat la UBB, de aici te pensionezi. Și că toți colegii, ca
orice categorie profesională din România, aplică politica nobody left behind.
Acum ajung la metafora biblică
din titlu cu visul lui Nebucadnețar, care se potrivește ambilor candidați. În
primul rând rectorul UBB este ca și Nebucadnețar, împăratul împăraților în
Universitate. Nu vreau să fiu partinic și rău și să zic că asta e o moștenire
din epoca Marga, pentru că sunt convins că reflexele acestea vin de mai demult.
Așa e construită piramida puterii în UBB, cu un rector în vârf, și, în ciuda
eschivelor candidaților și a precizărilor că rectorul conduce cu facultățile,
cei care muncim de-o viață în UBB știm că nu e adevărat. Știm că o semnătură pe
un referat și o deplasare vine greu, că până la Dumnezeu te mănâncă sfinții.
Rectorul a fost și rămâne împăratul împăraților, capul de aur al uriașului din
visul lui Nebucadnețar, ordonatorul de credite, cel care are putere, bogăție și
slavă.
Nu e scopul principal al acestui
text să ordoneze structura UBB după parabola biblică a împărățiilor intermediare
de argint, bronz și fier. Totuși, ierarhizarea valorică a acestor metale se
regăsește în structura UBB unde facultățile nu sunt egale, ci unele sunt sărace,
altele bogate, ca în orice sistem capitalist obișnuit. Unele acumulează plusvaloare
și profit, altele sunt pe deficit, deși evoluează cu grație în același sistem
restrictiv al finanțării per capita (cu cuvintele latinistului desuet
azi) sau, altfel zis, într-un jargon de inspirație agronomică, pe cap de student
furajat. Rentabilitatea azi e dictată de relevanță pe piața muncii și de
atractivitate. Unele facultăți sunt relevante, prin forța împrejurărilor, iar
cele care nu sunt trebuie să se fardeze, ca să devină atractive. Cele care nu
reușesc asta sunt damnate, pe deficit, și nu pot plăti nici plata cu ora așa
cum se cuvine. Asta e o problemă de gestionare a relațiilor dintre facultăți, aceste
componente din metale mai prețioase sau mai contondente. Iar rectorul, capul de
aur, trebuie să medieze chestiunea asta. Se poate, ca în trecutul mai îndepărtat
cu politica augusteică a lui divide et impera, sau în cel mai apropiat
cu politica solidarității (în sărăcie). Nu prea văd o a treia cale, sper să o
întrevadă candidații.
Am ajuns la picioarele de lut ale UBB și cred că nu e
nici o surpriză că slăbiciunea principală este administrația. Îmi doresc ca
viitorul rector să trateze cu seriozitate problema administrației. Retorica
cadrelor didactice împotriva birocrației pletorice din UBB nu e un moft. UBB+
(plus) ca Universitate World Class ar trebui să aibă o administrație simplificată
și prietenoasă care să încurajeze proiectele de cercetare sau cu mediul socio-economic.Vinovați
pentru dificultăți nu sunt colegii noștri din administrație, ci un sistem de legi
și proceduri moștenit de pe vremea lui Ștefan Voitec și peticit decenii la rând
până azi. Tuturor ne e greu să ne mișcăm în hățișul asta de hârtii și piedici
birocratice. Astea sunt grajdurile lui Augias în care o nouă echipă rectorală
trebuie să intre cu hidrantul pentru a face funcțional colosul didactico-științific
care este UBB. Deși o să votez convins în 3 martie sunt sceptic că o schimbare
reală se poate produce. Experimentele carierei științifice și ale institutului
STAR-UBB au fost explicate de Daniel David ca un pilotaj, un exercițiu pentru a
vedea unde sunt erorile care trebuie corectate. Eu cred că în UBB există
potențial de excelență și performanță (în zonele metalice prețioase), cu condiția
să nu se prăbușească în molozul de lut.
