Jurnal de pandemie cu autori antici (III)

Ex arcula aurea… Fake news despre coronavirus și despre ciuma antonină

Nu multe lucruri sunt sigure în momente dificile, când construcția socială este amenințată de o pandemie. Totuși ce știm sigur este că teoria conspirației nu s-a inventat alaltăieri și că oamenii speriați nu vor înceta să caute și să accepte explicațiile cele mai neverosimile. În infodemia care a urmat pandemiei cu virusul SARS-CoV-2 originar din Wuhan am auzit aproape orice. Am auzit la început că este «o simplă gripă» cu o mortalitate ușor mai ridicată în rândul celor cu comorbidități (ca să folosim jargonul medical cu care deja ne-am familiarizat) și a celor în vârstă. Aici trebuie să fac o paranteză și să întreb cât de în vârstă? Oare don Isidro Vidal din Jurnal din Războiul Porcului al lui Adolfo Bioy Casares ar fi fost în categoria principală de risc? După ce s-au instalat stările de urgență prin lume ni s-a spus că este «o simplă ciumă», un SARS+HIV care se transmite prin respirație, ca să fim suficient de speriați cât să stăm acasă. Nu vreau decât să subliniez că e greu să alegi din ce circulă în media mainstream sau pe internet. Cine vrea să se informeze ce află? Că este un virus din China, din piața din Wuhan, că provine de la liliac și s-a transmis la om prin pangolin. Că asta ne arată genomurile comparate. Dacă citești alte articole pe internet (științifice?) afli că un asemenea virus nu a putut apare natural, că e modificat genetic, că s-a intervenit asupra unui virus SARS într-un labortator de virusologie, chiar acolo în Wuhan. Că virusul a scăpat din laborator (unde se căutau de fapt soluții pentru vaccinuri) sau, mai rău, că a fost «eliberat» intenționat în scopuri malefice ca în filmul cu Armata celor 12 maimuțe cu Bruce Willis. «Ei» (cei care sunt la originea acestui experiment – chinezii, americanii, Guvernul Mondial din umbră, Bill Gates, Illuminati etc.) l-au produs în laborator și l-au lansat în lume pentru a-și atinge scopurile lor obscure și malefice.

Și revin la exemplele istoriei. Ciuma antonină este una din cele mai celebre epidemii din antichitate. Motivul este, poate, pentru că atunci a trăit Galenus și modernii preocupați de istoria medicinei au avut informații mai bogate. Oricum a durat mult, de prin 165 până în 189 când e înregistrat un puseu important. Ei nu aveau cunoștințele noastre moderne despre medicamente de sinteză și vaccinuri și se bazau mai mult pe oracole și medicină naturistă, că așa erau vremurile. Să sperăm, totuși că epidemia declanșată de noul coronavirus și măsurile de distanțare socială  nu o să dureze atât de mult. Nu de alta dar o să o luăm razna și, în final, o să murim de foame.

Care era originea ciumei antonine în opinia celor de atunci? Evident din Orient. Un izvor de la sfârșitul secolului IV-începutul secolului V p. Chr., Historia Augusta zice astfel:

SHA, v. Ver., VIII. 5-6: Fuit eius fati ut in eas provincias per quas rediit Romam usque luem secum deferre videretur et nata fertur pestilentia in Babylonia, ubi de templo Apollinis ex arcula aurea, quam miles forte inciderat, spiritus pestilens evasit, atque inde Parthos orbemque complesse.

Adică pe românește: «A fost destinul lui să aducă ciuma cu el în fiecare provincie pe care a traversat-o la întoarcere și, în final, la Roma. Se credea că ciuma a venit din Babilonia, unde într-un templu al lui Apollo, un spirit al bolii a scăpat dintr-o casetă de aur, spartă de un soldat. Și de acolo s-a răspândit în Parthia și în întreaga lume».

Ce zice această teorie a conspirației antică? Spiritul ciumei (spiritus pestilens) stătea bine ferecat într-o casetă de aur (arcula aurea) fix în templul lui Apollo, zeul responsabil cu bolile, păzit de preoții lui Apollo, cei însărcinați cu controlul spiritelor/demonilor bolilor. Totuși, un accident nefericit, un soldat care a crăpat caseta, a eliberat virusul (scuze spiritul). Mi se pare ilogic că a plecat din Babilonia (Syria romană unde erau temple ale lui Apollo) ca să meargă în Parthia și de-acolo să se întoarcă înapoi prin Orientul roman, tocmai în Europa și la Roma. Aș zice că a venit mai din est, de ce nu poate chiar din China, prin Parthia. La fel ca Ciuma Neagră dată de tătarii din Caffa genovezilor. Cine știe ce lilieci și pangolini erau în meniul chinezilor în secolul II p. Chr. Oricum spiritus pestilens scăpat din laboratorul apollinic oriental din prostia unui soldat pare o poveste de azi. Trebuie doar să înlocuim termenii: virus, institut de cercetări, eprubetă, servicii secrete

Jurnal de pandemie cu autori antici (II)

Lucian din Samosata și ciuma antonină. De Paștele ortodox.

Ni s-a spus de multe ori pe perioada carantinei că după această criză lumea nu va mai fi cum a fost înainte. Că schimbări profunde vor afecta societatea capitalistă globală, că va fi o criză economică profundă, că ne vom muta viețile online. Nu cred că va fi așa, sper doar să se schimbe ceva și toți creștinii să serbeze Paștele deodată. Christus resurrexit, o singură dată. Aniversăm acest eveniment fondator pentru religia noastră de două ori, din cauza unor tradiții medievale, a unor calcule calendaristice antice târzii și datorită rigidități unui cler blocat în propriile lui canoane și ritualuri.

În anul 2020 s-au celebrat două Paști online, nu fără multă agitație preliminară. Starea de urgență era pentru toată lumea. Așa cum eu pot să fac cursuri online, să vorbesc singur în fața unui ecran, și biserica putea să accepte restricțiile. Nu era nevoie de acorduri separate între patriarhie și MAI, de polițiști sau voluntari care să ducă lumină sau pachețele cu Sfintele paști semipreparate la casele credincioșilor. Nu sunt marxist sau anticreștin, dar cred că biserica ortodoxă poate ieși din bula ei bizantină, că poate exista și în afara ritualurilor solidificate de secole de practică, că se poate apropia de credincioși și fără să-i pună în pericol de contaminare.

Mă bucur că până la urmă majoritatea ierarhilor și a preoților au înțeles asta, că e mai important să stăm acasă ca să rupem lanțul contagiunilor decât să ne împărtășim sute de oameni cu aceeași linguriță cum s-a întâmplat la Cluj acum o lună. Virusul SARS-CoV-2 este un microorganism care se transmite de la om la om, prin picături de salivă, prin aer, prin contact direct sau indirect, și ne infectează celulele. Nu știm prea multe despre el, dar știm cel puțin asta în secolul XXI. Nu este o miasmă, o ființă malefică în forma unui nor de ciumă, care se mișcă prin văzduh și ne bate la ușă. Oamenii au nevoie azi de încredere, de susținere din partea bisericii, dar habotnicia nu ajută pe nimeni. Lingurița unică de împărtășanie, pupatul icoanelor, plimbarea moaștelor cu autoutilitara și împărțirea paștilor din casă în casă nu protejează de boală, ci înlesnesc răspândirea virusului.

Aș vrea să îl aduc ca martor pe Lucian, un satirist din secolul celei de-a doua sofistici, epicureu și cinic. În dialogul său, Alexandru sau profetul mincinos (Lucian, Alex. 36), singura sursă literară păstrată despre părintele acelei new religion microasiatice a șarpelui Glykon, ne spune ce a făcut acest șarlatan în timpul ciumei antonine (aceeași epidemie de pojar sau variolă care i-a ucis pe Lucius Verus și Marcus Aurelius): În timpul ciumei a trimis tuturor popoarelor oracole, tot autofone, într-un singur vers “Phoebus cel cu plete de aur îndepărtează norul ciumei”. Versul era scris și putea fi citit pretutindeni, pe porți și pe uși, ca și cum ar fi avut însușirea să împiedice pătrunderea ciumei.  Asemenea inscripții despre care vorbește Lucian au fost descoperite în Imperiul Roman. Un astfel de text fragmentar, găsit în Antiohia Syriei, suna astfel: [Phoībos akersekómes loimoū ne]phélen aperúkei (Perdrizet, CRAI, 1903, 62-66). Oamenii în carantină, încercau să se protejeze și atunci, și Phoebus Apollo, zeul luminii, era principalul agent divin al luptei împotriva epidemiilor. Dar textul lui Lucian ne spune în continuare că: Dar, în general, lucrurile s-au petrecut de-a-ndoaselea. Printr-o neașteptată nenorocire, tocmai casele care aveau scris pe porți versul de mai sus au fost pustiite de ciumă. Nu vreau să spun că tocmai versul acela le-a adus pieirea,…, ci numai că întâmplarea voit să fie astfel. Poate că cei mai mulți oameni s-au încrezut în vers, rămânând nepăsători în fața primejdiei și ducând un fel de viață ușuratică, fără să ajute în vreun fel oracolul să înfrunte boala. Și-au închipuit că în locul lor vor lupta silabele, iar Phoebus cel cu pletele lungi are să îndepărteze cu săgețile-i ciuma.

Știu eu un semn și niște silabe care chiar ajută: #stațiacasă.

Jurnal de pandemie cu autori antici (I)

Marcus Aurelius contra SARS-CoV-2

În primele două săptămâni de carantină în România era la modă să scrii despre epidemii. Despre literatură referitoare la epidemii, despre Ciuma lui Camus, despre Dragoste în vremea holerei și mai ales să compui jurnale din anul ciumei în genul lui Defoe. Toți știu de pe facebook că democrația greacă a căzut din cauza ciumei, știu despre ciuma lui Iustinian, despre ciuma neagră din Evul Mediu și, mai ales, despre gripa spaniolă.  Aș zice că dată cu apariția acestei ciume pneumonice chinezești din Wuhan și a carantinei globale, epidemiile sunt la modă. Toată lumea se pricepe la epidemie și la metodele de izolare eficace pentru prevenirea ei. Un fel de soluții actuale oferite de cunoașterea tradițională. Eu zic că e o iluzie, că bolile se schimbă odată cu omul și cu evoluția speciei. Ciuma antonină din secolul II p. Chr. a fost variolă sau pojar, ciuma bubonică din secolul XIV a fost provocată de o bacterie pentru care azi avem antibiotice, inventate sub presiunea unei boli virale, ca gripa spaniolă, o gripă porcină H1N1 de la începutul secolului XX. Odată cu declanșarea epidemiei mi-a venit în minte o frază citită în liceu. Toată cultura noastră e compusă din fraze disparate rămase în minte din copilărie și adolescență. Fraza respectivă era din proaspătul editat atunci Îndreptar pătimaș al lui Cioran, foarte la modă la începutul anilor '90.  Zicea Cioran despre Marcus Aurelius: "E greu să iubești pe Marc Aureliu: să nu-l iubești, tot așa. Să scrii despre moarte și nimicnicie, noaptea într-un cort, să măsori micimile vieții în zăngănitul armelor!" Sigur că paradoxurile literare ale lui Cioran nu mă mai impresionează azi, dar atunci la 18 ani fraza asta a produs o impresie puternică și m-a urmărit, nu știu de ce, toată viața. Undeva, mai târziu, am aflat că Marcus Aurelius a murit de variolă sau pojar pe frontul marcomanic în 180 p. Chr., boală adusă de armatele venite cu Lucius Verus din războiul oriental. Lucius, celălalt împărat, murise și el de aceași boală în 169. Am aflat atunci că epidemia e democratică și lovește în mod egal pe miles gregarius, soldatul de rând și pe împăratul împăraților.  Și l-am citit pe Marcus Aurelius. Și de atunci îl recitesc de fiecare dată când mă găsesc într-o dificultate oarecare. Și găsesc stoicismul lui potrivit pentru orice epocă, reconfortant, salvator, un model de comportament și un indicator al măsurii.

Marcus Aurelius, Către sine, II.14 (scris la Carnuntum/ Petronell, Austria, "în zăngănitul armelor"):  Chiar dacă ți-ar fi fost hărăzit să viețuiești trei mii de ani, sau de tot atâtea ori zeci de mii, amintește-ți totuși că nimeni nu pierde altă viață decât cea pe care o trăiește și, de asemenea, că nimeni nu trăiește altă viață decât cea pe care o pierde.  Până într-atât, deci, cea mai lungă existență poate fi socotită la fel cu cea mai scurtă, căci prezentul este egal pentru toți, chiar dacă trecutul nu este egal, iar ceea ce se pierde apare de cea mai mică importanță. Căci, cu adevărat , nimeni nu poate pierde nici trecutul nici viitorul. (...) Trebuie deci să-ți aduci aminte aceste două adevăruri: primul, că toate sunt identice din vecie și că se învârt în același veșnic circuit, deci nu este nici o deosebire, dacă un oarecare l-ar privi într-o sută de ani, în două sute sau într-un timp nemărginit. Al doilea, că și cel cu o viață foarte lungă și cel de timpuriu sortit morții, suferă o pierdere egală, deoarece prezentul este singurul de care pot fi lipsiți, fiindcă numai pe acesta îl au și fiindcă nimeni nu pierde ce n-are. Cool, man!