Incursiuni epigrafice
Noua carte a profesorului Mihai Bărbulescu (Inscripțiile din castrul legionar de la Potaissa / The Inscriptions of the Legionary Fortress at Potaissa, Editura Academiei Române, București, 2012, 288 p., 150 fig.) nu este un corpus epigrafic, în ciuda titlului său și a faptului că prezintă 67 de piese epigrafice (anume inscripții în limbile latină și greacă scrise pe marmură, calcar, bronz și lut ars). Este în primul rând o carte de istorie, pentru autorul ei inscripțiile, unele publicate pentru prima oară, nu sunt decât izvoare istorice, pretexte pentru lungi excursuri narative care privesc evenimente importante din istoria provinciei Dacia și a Imperiului Roman (exempli gratia – vizita împăratului Caracalla în Dacia sau tulburările epocii lui Gallienus).
Lucrarea bilingvă, în română şi engleză, prezintă publicului de specialitate un bogat material epigrafic inedit de o importanţă majoră pentru istoria fostului oraş roman Potaissa, a provinciei Dacia şi a istoriei Imperiului Roman. Inscripţiile provin din propriile cercetări arheologice sistematice ale autorului, rezultate în urma celor 41 de campanii arheologice pe care Mihai Bărbulescu le-a condus în castrul de la Potaissa (azi Turda, jud. Cluj).
Ruinele Turzii au atras atenția încă din Renaștere călătorilor ca Pierre Lescalopier sau Jacques Bongars, iar inscripțiile sau sculpturile descoperite au fost înregistrate în manuscrisele primelor corpora epigrafice sau ale colecțiilor de antichități. Cum prezentarea inscripțiilor din castrul de la Turda nu putea să-i treacă cu vederea pe primii epigrafiști ca Mezerzius, Zamosius, Gruterus, Ariosti etc. sau colecționismul modern (colecțiile lui Kemény Joszef, Nagy Miklos, farmacistul J. Wolff, Botár Imre sau Téglás István), în Introducere (p. 18-51) profesorul Mihai Bărbulescu rezumă Cercetările epigrafice privitoare la Potaissa. Preocupările care vizează epigrafia potaissensă sunt tratate exhaustiv, fiind amintiți toți cei care au publicat sau recitit inscripții epigrafice de la Turda, de la Mezerzius la Petolescu.
Prezentarea inscripţiilor este judicios organizată: în prima parte sunt reluate inscripţiile vechi, cunoscute încă din epoca modernă şi deja publicate în corpora epigrafice, dar care vorbesc despre castrul legionar şi despre edificiile acestuia. Acolo unde a fost posibil, vechile lecturi au fost ameliorate, uneori fragmente noi completează vechile inscripţii. În plus, cercetările arheologice au condus la cunoaşterea planului şi organizării interne a castrului. Astfel, în capitolul A. Castrul sunt prezentate o serie de inscripții (unele cunoscute încă din CIL, altele descoperite foarte recent) care vorbesc despre edificii din castru (în special spații din clădirea comandamentului, principia). Unele sunt foarte importante pentru înțelegerea fazelor de funcționare a edificiilor respective. Trebuie remarcat faptul că toate inscripțiile databile care fac referire la aedificia aparțin epocii Severilor (195, 198-209 p. Chr.) sau domniei lui Gordian III (cele care atestă o basilica legionis, o schola beneficiariorum, o schola signiferorum). În ce privește restituirea inscripțiilor acestor plăci de construcție, sparte în multe fragmente, remarcăm efortul autorului de a completa acest puzzle epigrafic, nu doar cu părțile de inscripții descoperite în timpul cercetărilor arheologice, ci și cu fragmente cunoscute încă din secolul al XIX-lea, publicate sau aflate în colecții ale muzeelor. De exemplu, inscripția de construcție / renovare a unei schola signiferorum a fost descoperită în cercetările din 1981, 1988, 1995 etc. în timp ce un fragment (CIL III 927) exista la Góró Lajos, apoi în colecția Kemény, de unde trece în colecția Muzeului Ardelean. Astfel, părți din inscripție s-au descoperit din primele decenii ale secolului XIX până în ultimul deceniu al secolului XX. În 2008 în fața porticului încăperii presupusă de autor ca fiind schola signiferorum s-a descoperit un signum din bronz reprezentând un hipocamp.
În capitolul al 2-lea B. Legiunea, momente importante din istoria legiunii a V-a Macedonica şi a castrului acesteia sunt ilustrate cu ajutorul inscripţiilor onorifice (de o deosebită importanţă dovedindu-se inscripţiile bazelor de statui ridicate în basilica clădirii comandamentului pentru Caracalla şi Iulia Domna), dar şi a unor altare votive, cum sunt cele dedicate de Publicianus care schimbă sensibil viziunea istorică despre ultimele decenii şi sfârşitul provinciei Dacia.
Laterculi care ornau bazele unor statui ridicate în basilica clădirii comandamentului pentru M. Aurelius Antoninus Caracalla și mama sa Iulia Domna, conțin liste cu numele centurionilor din 10 cohorte ale legiunii, cei care au suportat costul înălțării respectivelor statui, probabil cu prilejul vizitei împăratului din anul 214. Dacă în 1987 era cunoscuți 21 de centurioni ai legiunii V Macedonica, acum numărul lor, grație acestor inscripții, a ajuns la 64. Așa cum observam de la început, inscripțiile nu sunt tratate doar pentru a le întregi, pentru a completa rebusul epigrafic. Inscripțiile pentru Caracalla și Iulia Domna prilejuiesc autorului un excurs istoric rediscutând contextul presupusei vizite a lui Antoninus în Dacia. Indiferent dacă împăratul a ajuns aici, dacă a inspectat sau nu orașele și castrele provinciei traiane, un lucru este cert, anume că el a fost așteptat. Statui și inscripții pentru Caracalla singur sau împreună cu mama lui, altare votive dedicate pentru sănătatea familiei imperiale apar peste tot, la Ulpia Traiana, Tibiscum, Micia, Germisara, Ilișua, Inlăceni, Cășei, Gilău, Porolissum și, bineînțeles, Potaissa.
Un subcapitol B. b. se intitulează momente de istorie, aici fiind tratate pe larg trei inscripții foarte interesante și problemele ridicate de acestea. Un mic altar documentează prezența în castrul potaissens a soldaților din legio VII Gemina Felix, cantonată la Leon, în Hispania Tarraconensis. Prezența acestei legiuni la Potaissa și Porolissum a generat o întreagă "dispută epigrafico-istorică" pe care autorul o rezumă aici.
Două altare dedicate de un anume Publicianus, descoperite în anul 2000, în colțul sud-vestic al spațiului E din thermae, sunt poate cele mai interesante inscripții descoperite în ultimele decenii în Dacia. În ciuda faptului că sunt dificil de descifrat (sunt scrise pe un conglomerat calcaros grosier, conțin rânduri martelate), un lucru este limpede, așa cum arată profesorul Mihai Bărbulescu, anume că Publicianus este praefectus alae I Batavorum milliariae și, în același, timp locțiitor al comandantului legiunii (agens vice praefecti legionis). Această funcție ne plasează după reforma lui Gallienus, în timpul domniei turbulente a acestui împărat sau imediat după, până la părăsirea oficială a Daciei de către Aurelian. Astfel, aceste două altare aruncă o lumină cu totul nouă asupra acelei amissio Daciae din timpul lui Gallienus, fiind comparabile, mutatis mutandis, cu inscripția lui M. Simplicinius Genialis de la Augsburg. Așa cum altarul lui Genialis a generat discuții interminabile, a fost subiect de colocvii și de volume de studii, tot așa și discuția referitoare la altarele lui Publicianus nu se va încheia curând. Dar, indiferent cine este împăratul martelat, Gallienus, Claudius sau unul din uzurpatorii dunăreni cunoscuți (Ingenuus sau Regalianus) aflăm că legiunea (sau o mică parte a ei) era în castru după reforma lui Gallienus.
Ultima parte, capitolul al treilea C. Viața cotidiană conţine inscripții votive şi instrumenta (tegulae scriptae, lucernae, amphorae, pondera, anuli și piese de echipament militar cu inscripții) care întregesc imaginea modernă asupra universului cotidian al unei tabere legionare romane.
La sfârșitul acestei prezentări sumare putem concluziona că avem în față un volum scris cu acribie și competenţă de către un istoric al antichităţii, un cunoscut arheolog care se transformă prin această contribuţie într-un veritabil epigrafist. Cartea Inscripțiile din castrul legionar de la Potaissa nu este doar un corpus, un instrument de lucru, ci un fragment de istorie a legiunii și a taberei ei, văzut din perspectivă epigrafică. Este, evident, și un instrument, dar, dincolo de simplele restituiri epigrafice, de o importanţă deosebită se relevă interpretările istorice care reprezintă câştiguri semnificative pentru ştiinţa noastră.
