Jurnal de pandemie cu autori antici (IX)

 

De la Serra Maior la Aquileia? Din Wuhan în Lombardia.

Climatologia istorică este o disciplină la modă azi, mai ales în țările avansate care își permit studii științifice care să furnizeze așa-numitele proxy-data (carote glaciare, sedimentologie, dendroclimatologie). Depunerile din calota glaciară sau grosimea inelelor arborilor pot fi înseriate cronologic și corelate cu evenimente climatice majore. Nu este un domeniu prea frecventat în România și mai ales nu pentru antichitate. Desigur că depozitele sulfurate din calota glaciară sau inelele de creștere ale arborilor nu se așează întotdeuna perfect în cronologia istorică și atunci trebuie apelat la izvoare istorice care menționează evenimente naturale catastrofice sau prodigii celeste. Destul de rare pentru antichitate, acestea sunt completate cu alte mențiuni ale unor consecințe cauzale: erupțiile vulcanice se asociază cu cutremurele de pământ și valuri de tip tsunami. Suspensiile aruncate de erupțiile vulcanice în atmosfera superioară întunecă cerul pentru perioade lungi (așa-zisa dry fog), aduc ani fără vară și generează perturbări climatice, perioade de răcire a climei (veri reci și ploioase, inundații). Înrăutățirea climatică, în condițiile fragilității agrare a societăților pre-moderne, duce la recolte slabe și la perioade de foamete, cu consecințe sociale (invazii, tulburări sociale, jacquerii). Frigul, foamea, dezordinea socială creează condițiile pentru producerea unor epidemii, chiar pandemii, cum a fost ciuma antonină, de exemplu. Nu există neapărat un lanț cauzal direct: erupție vulcanică – răcirea accentuată a climei – foamete – tuburări sociale – epidemii, dar este în mod sigur o asociere de factori cauzali care se autodetermină. Nu pentru toate marile epidemii din antichitate până în modernitate poate fi identificat acest scenariu, de pildă vulcanii lipsesc pentru ciuma din 260 și pentru ciuma neagră din Europa secolului XIV.

O carotă glaciară din Groenlanda cunoscută sub numele de GISP2 înregistrează activitatea vulcanică din emisfera nordică. Sunt semnalate mai multe erupții în epoca antonină, cele mai importante fiind din 153, 162 și 182 p. Chr. În 153 p.Chr. au erupt, probabil, vulcanul Kaimon din regiunea vulcanică Ibusuki din Japonia, iar în 162 p. Chr. vulcanul Ksudach din Kamtchatka[1].

Sursele înregistrează două episoade de foamete în 161 și 166 p.Chr., iar Galenus menționează foamete între 161 și 169 p.Chr.  în mai multe părți ale Imperiului. Aelius Aristides (Aristid. Or., 47.5) amintește o iarnă foate grea în 165/166 p.Chr. cu furtuni puternice. Cronicile chineze Heou Han Chou a lui Fan Ye și Zizhi tongjian a lui Sima Guang menționează înrăutățirea climei și ierni grele în 161 și 164/165 p.Chr. precum și  episoade de foamete în 163 și 166 p.Chr.

Aparent activitatea vulcanică intensă în Orientul îndepărtat a afectat puternic China, dar și întreaga emisferă nordică, inclusiv bazinul mediteranean. Erupții vulcanice, nori de cenușă în atmosferă, ani cu răcirea climei, recolte proaste, foamete și invazii: existau toate condițiile pentru izbucnirea unei epidemii. Ambele izvoare chinezești menționează o epidemie în februarie 161, iar Sima Guang amintește încă un episod în 164/165.

Nu se poate spune că epidemia de variolă cunoscută sub numele de ciuma antonină a venit din China, dar sigur era o boală nouă pentru care locuitorii Imperiului roman nu aveau imunitate. Așa se explică ravagiile pe care le-a făcut. Conform surselor vine din Babilonia, adusă de armatele lui Lucius Verus, dar este îndoielnic că o boală din Orientul Apropiat putea fi nouă pentru locuitorii bazinului mediteranean. Pe de altă parte aflăm din cronicile chineze ca ambasadorii lui Andun (Antoninus) din Ta-T’sin (Roma) se prezintă împăratului Houan-ti’ în al nouălea an al perioadei Yên-hi[2]. Autorii studiului citat se întreabă dacă Roma și China erau bazine microbiologice izolate înainte de acest moment al contactului dintre solii romani și curtea chineză? Dacă da, atunci se explică virulența epidemiei de variolă cunoscută sub numele de ciuma antonină. Și, uneori, istoria se repetă, cu sau fără erupții vulcanice.

---

[1] B. Rossignol, S. Durost, Volcanisme global et variations climatiques de courte durée dans l’histoire romaine (Ier s. av. J-C. – IVème s. ap. J.-C): leçons d’une archive glaciaire (GISP2), JRGZM 54, 2007, 414-415.

[2] B. Rossignol, S. Durost, op. cit., 420.

Jurnal de pandemie cu autori antici (VIII)

Per luem vita functi sunt...

Pandemiile, antice sau moderne, au transformat moartea în statistică. De mai mult de un an de pandemie COVID vedem o sarabandă a cifrelor cu îmbolnăviri și decese, la o scară de mărime mondială, adică mai ales în China, SUA, India, Brazilia, Rusia, acolo unde numărăm milioane de îmbolnăviți și sute de mii de decese. Nimeni nu mai crede că numărul morților la nivel mondial în anul 2020, de exemplu, este ca în orice alt an, ca într-un sezon regulat de gripă. 132 929 832 milioane de infectări și 2 885 401 de decese la nivel mondial, până acum[1]. Chiar dacă continuă să se spună că este o epidemie cu mortalitate redusă, că sunt afectați mai ales cei în vârstă și cu comorbidități, cifrele și graficele sunt relevante și, ca orice lucru numărabil, au valoare absolută. Poți să te îndoiești, în calitate de covidosceptic, dar nu poți nega evidența.

Prezența aceasta a morții statistice în cotidian a dus la deprecierea valorii vieții. Se instalează un fel de resemnare, ca a ciobanului din Miorița. Auzi zilnic că mor atât de mulți oameni, vezi că au murit persoane apropiate, dintre cunoscuți sau din familie, încât moartea nu îți mai apare ca o enormitate.
Nu știm cum a afectat ciuma antonină Dacia, pentru că nimeni nu a consemnat ciuma drept cauză a morții în inscripții. Provincia Noricum, mai aproape de frontul marcomanic, pare să fi fost mai afectată. La Eggstatt (anticul Bedaium) un anume Victorinus, împreună cu fiica lui Victorina, ridică un monument funerar pentru tatăl său Iulius Victor Martialis f. de 55 de ani și Bessa Iuvenis f. de 45 de ani, soție și mamă, și pentru Novella Essibni f. de 18 ani, toți trei morți din cauza ciumei (qui per luem vita functi sunt... pe când erau consuli la Roma Mamertinus și Rufus, adică în 182 p. Chr.)[2]. La sfârșitul inscripției este adăugat soldatul Aurelius Iustinus, numit de Iulius Victorinus frate, dar probabil în sens de camarad, fiind ambii soldați în aceeași legiune, II Italica. Nu rezultă dacă soldatul de 30 de ani a murit de ciumă sau din alt motiv. Avem o familie compusă din cinci persoane: Iulius Victor, tată și bunic, Bessa Iuvenis, soție și mamă, Iulius Victorinus, Iulia Victorina și Novella Essibni (a cărei poziție în familie nu este clară, poate o sclavă domestică). Din cinci trei mor de ciumă, într-o epocă în care viața și moartea în pandemie depindea, în bună măsură, de sistemul imunitar al fiecăruia. Boala nu ține cont nici de vârstă sau comorbidități, dacă ne uită la cifrele anilor trăiți: 55, 45 sau 18.

Tot în Noricum, la Zollfeld (anticul Virunum), s-a găsit o placă de bronz, dedicată zeului Mithras cu ocazia refacerii templului său din localitate în 184 p. Chr. Placa de bronz ținea loc și de album al comunității credincioșilor: inițial erau 34 de persoane care au contribuit la refacerea templului după care, în anii următori, mai sunt adăugați 64, până la cifra de 98. Adăugarea de membri noi indică acceptarea de cultores în această comunitate mithraică din Virunum. În 26 iunie 184 p. Chr. adoratorii lui Mithas din acest templu s-au adunat mortalitatis causa (...et mortalitatis causa convenerunt Marullo et Aeliano consulibus VI kalendas Iulias...)[3]. Cum observă R. Beck, mortalitas este folosit, în general abstract, în sensul de the mortal condition, dar în această inscripție cuvântul poate fi folosit în sensul de mortalitate, pentru consemnarea morților propriu-zise. Cinci persoane din cei 34 de membri inițiali menționați în inscripție au murit între momentul contribuției pentru refacerea templului și dedicarea acestui album, printre care și un pater, Iulius Secundinus. Dar incidența morților în această comunitate mithraică trebuie să fi fost mult mai mare: doar așa se justifică recrutarea a 64 de noi membri (două treimi din totalul credincioșilor). Așa cum presupune G. Picottini cauza acestei decimări a comunității mithraice a fost ciuma, iar întâlnirea a putut fi prilejuită de comemorarea celor morți și de cooptarea primilor opt membri ai primei cohorte adiționale[4].

Niște cetățeni anonimi din Imperiul Roman, din provincia Noricum, Iulius Victorinus și liderii comunității mithraice din Virunum, Trebius Zoticus, Atticius Sextus și C. Flavius Nectareus, au consemnat ravagiile făcute de această pandemie antică, ciuma antonină. O familie și o comunitate religioasă au fost decimate prin morțile subite ale membrilor ei. Cei rămași, norocoșii acestei loterii finale, au consemnat în piatră și în bronz pierderile lor.

Așa cum am spus, dat fiind nivelul medicinii hipocratice antice, tratamentul celor bolnavi ar fi ceea ce numim azi îngrijre paleativă. Cu virusul luptau doar anticorpii fiecăruia. Nu se cunoșteau stimularea sistemului imunitar sau vaccinarea. Spre deosebire de ciuma antonină azi se produc vaccinuri si prin vaccinare se obține o imunitate care poate salva vieți. Antivaccinismul, mult prea prezent în societatea de azi, indică un regres în epocile întunecate ale medicinei antice și medievale.

---

[1] https://en.wikipedia.org/wiki/Template:COVID-19_pandemic_data (08.04.2021).
[2] CIL III 5567.
[3] AE 1994, 1334.
[4] R. Beck, Qui mortalitatis causa convenerunt: The Meeting of the Virunum Mithraists on June 26, A. D. 184, Beck on Mithraism. Collected Works and New Essays, Ashgate, 2004, 335-336.

Jurnal de pandemie cu autori antici (VII)

 Ivermectină, conspiraționism și proteste

Nu toți reacționăm la fel la stressul provocat de epidemie, de boală, de spaima morții care se instalează în contextul pandemic. Nu suntem toți la fel de raționali, nu avem același nivel de educație. Așa era și în antichitate, în vremea ciumei antonine. Exista și pe-atunci o practică medicală, cea hipocratică practicată de Galenus, martorul avizat cel mai important al ciumei din secolul II. Alții ascultau oracolele lui Alexandru din Abonoteichos și așteptau salvarea de la zeul Apollo, arcașul divin cu plete de aur care îndepărta norul de ciumă. Asta facem și azi: ne tratăm cu medicamentele de sinteză care sunt parte integrantă din viața noastră, apelăm la doctori și la știința lor și, în ultimă instanță, pentru a ne salva viața, la aparatura complicată și scumpă de terapie intensivă. Unii poartă mască, se spală și se dezinfectează pe mâini, se izolează cât mai mult sau păstrează distanța în public sau la locul de muncă. Alții, mai puțin informați, apelează la tratamente bizare, pornind de la zvonuri din spațiul public: medicamente cu uz veterinar ca ivermectina, ceaiuri și suplimente alimentare pentru imunitate. Credința și apelul la divinitate își găsește locul și în lumea laicizată de azi. S-a făcut apel la moaștele diferiților sfinți vindecători, care în trecut au alungat epidemii.

În Britannia secolului II, în Londra (la Vintry, unde Walbrook întâlnește Tamisa) s-a găsit o foiță de plumb, o amuletă (philacteria) pe care un grec, Demetrios, a scris o invocație magică cerând ajutorul împotriva pericolului epidemiei. Invocația, în greacă, debutează cu niște voces magicae cu niște nume demonice bizare, Abrai, Barbaso, Barbasoch, Barbasoth, Eulior, Athemorphi, probabil de origine ebraică. Mai jos este cerut ajutorul marelui Iao, marelui Sabaoth, din nou Iao și Abrasax, adică formele în care Dumnezeul veterotestamentar Yahweh apare pe artefactele magiei internaționale din antichitate: Iao Abrasax Sabaoth. După enumerarea puterilor demonice din primele rânduri, li se solicită ajutorul: îndepărtați zgomotul ciumei furioase. Pentru a fi sigur de eficiența incantației, Demetrios, după invocarea lui Iao Sabaoth, adaugă și un hexametru, un fragment de oracol apollinic: Phoībe ákersikóma, toxóta, loimoū nephélesi ápélaune, adică Phoebus cu părul lung, arcașule, alungă norul ciumei. Este aproape identic cu oracolul autofon dat de Alexandru din Abonoteichos, citat de Lucian[1].
Probabil că un medic din antichitate, practicant al medicinei hipocratice, nu ar fi fost foarte contrariat de aceste practici magice de îndepărtare a bolii. Magia era o paraștiință și se presupunea că apelul la aceste ființe intermediare (demonice) conjurate prin practicile magice poate avea rezultate, așa cum practica medicală combina intervențiile chirurgicale și medicația (prafuri și alifii) cu ritualurile de incubatio și dedicații votive pentru zeii salutiferi, Aesculapius, Hygia, Apollo, Nymphae, Serapis, Grannus etc. Probabil magia medicală și medicina hipocratică se aflau în raporturi similare cu cele în care se găsește azi medicina alopată și cea holistică. Sunt destui doctori cu școală care prescriu azi medicamente naturiste și ceai de urzici. 

Am invocat amuleta londoneză pentru a ilustra neîncrederea în practica medicală, relațiile tensionate dintre oamenii de rând și specialiștii medici în vreme de epidemie. Poate mai ilustrativ este un episod de holeră din epoca modernă, undeva în America centrală.
           
În 1837, în Guatemala, un general metis, Rafael Carrera «a condus o mulțime furioasă de aproape 2000 de oameni, cerându-le socoteală responsabililor cu sănătatea publică din Matacuescuintla, o așezare montană aflată de vreo 60 de kilometri mai la est de capitală. O bună parte dintre aceștia credeau că holera era de fapt otrava pusă în fântâni și pâraie de către clasa conducătoare din Guatemala, pentru a-i extermina pe localnici și a aduce companii străine care să le ia pământurile. Autoritățile medicale, pretindeau ei, fuseseră trimise ca să-i de-a gata cu medicamente otrăvitoare. Într-un final, mulțimea a silit unul sau doi doctori – cifrele nu sunt clare – să înghită toate medicamentele pe care le aveau asupra lor. Laudanumul luat în asememea cantități este fatal, iar moartea medicilor a alungat orice îndoială din mintea oamenilor, convinși de-acum că doctoriile erau de fapt otrăvuri. Au urmat revolte armate care s-au întins în toate regiunea rurală, culminând cu o listă de plângeri împotriva guvernului»[2].

Parcă suntem în filmul de azi: vaccinuri cu microcipuri cu 5G pentru exterminare și control, medici «asasini» și revolte împotriva autorităților statului și a restricțiilor impuse pentru limitarea contagiunii. Lipsa de educație este sinonimă cu dezinformarea, iar prostia umană este o constantă în istorie. 

---

[1] R. S. O. Tomlin, «Drive Away the Cloud of the Plague»: a Greek Amulet from Roman London. In: R. Collins, F. Mc Intosh, Life in the Limes, Oxford & Philadelphia, 2014, p. 197-205.
[2] W. Carlsen, Jungla de piatră. Extraordinara călătorie a lui John L. Stephens și Frederick Catherwood și descoperirea civilizației pierdute a mayașilor, București, 2020, p. 182.