Volumul, Scripta classica. Radu Ardevan sexagenario dedicata, Cluj-Napoca, Mega Publishing House, 2011 (493 p.), editat de un colectiv format din Ioan Piso, Viorica Rusu-Bolindeț, Rada Varga, Silvia Mustață, Eugenia Beu-Dachin și Ligia Ruscu, este un volum omagial, de tip Festschrift, care adună contribuții științifice ale colegilor și discipolilor celui omagiat.
Cum profesorul Radu Ardevan a excelat în domeniul epigrafiei latine, volumul este mai ușor de prezentat dacă îl comparăm cu o inscripție care respectă formularul epigrafic votiv.
Prima rubrică este rezervată părții numită invocatio, unde într-o inscripție votivă apare teonimul, acolo fiind invocați zeii cu numele lor, în dativ. În volum partea acesta este ocupată de titlul propriu-zis, curriculum vitae al celui onorat cu lista publicațiilor.
Dedicanții se ierarhizează în funcție de importanța gestului lor. Este evident că rolul principal este jucat de cei 61 de autori care au scris cele 53 de studii care i-au fost dedicate celui omagiat. Se asociază acestui gest și alți colegi, prieteni și discipoli care semnează tabula gratulatoria. Dedicația este făcută indirect, prin intermediul celor șase editori, care votum solverunt libenter merito, au îndeplinit, cu bucurie după merit, cele necesare în vederea publicării volumului.
Pars epica a unei inscripții votive conține în mod obișnuit și formulele dedicatorii, care aici corespund, de exemplu, cu două frumoase evocări cu titluri în latină, semnate de Ioan Piso și Livio Zerbini.
Cel omagiat este un istoric al Romei și al instituțiilor statului roman, epigrafist, numismat și arheolog, în trecut. Colegii și elevii care publică contribuții în volum ating subiecte diverse, dar se remarcă efortul majorității de a se apropia de preocupările celui onorat.
Echipa editorială a organizat judicios, tematic, materialele științifice, în trei categorii: studii arheologice, numismatice, epigrafice și istorice. Conținutul volumului este dominat net de studiile epigrafice. Numismatica este mai puțin prezentă, dar acest volum miscelaneu este, evident, centrat de cele două discipline auxiliare ale istoriei în practicarea cărora excelează Radu Ardevan.
Ca epigrafist, Radu Ardevan nu s-a rezumat la corectarea unor litere și haste, la ghicirea rebusului epigrafic, ci a integrat inscripțiile în discursul istoric, iar, ca numismat, nu a fost un simplu filatelist cu clasor și determinator, care să se limiteze la număratul banilor mărunți ai Antichității (cum fac prea mulți numismați de azi), ci a văzut întotdeauna, dincolo de monetă, fenomenul economic antic. Cel puțin așa îmi aduc eu aminte de la cursuri.
Mulți colegi și elevi care au publicat articole în volum s-au străduit să scrie «în genul lui» Radu Ardevan sau, cel puțin, într-un stil proxim.
Revenind la comparația abandonată dintre volumul omagial și inscripția onorifică nu putem să nu remarcăm faptul că articolele publicate sunt ca inscripțiile, diverse, după posibilitățile dedicantului: unul dedică o ara cum tabula, un signum argenteum cum base, altul o arula, un sigillum etc. E și firesc să fie așa, să existe diversitate cantitativă și calitativă și toate aceste gesturi, emfatice sau modeste, sunt de apreciat pozitiv. Nu doresc să menționez nici unul dintre articole, bun sau rău, pentru a nu îl scoate în evidență și pentru a lăsa cititorului curios plăcerea de a le descoperi pe fiecare în parte. Deși mă abțin, cu greu, să nu îi laud pe unii și să nu îi încondeiez pe alții. Poate cu altă ocazie.