Obiceiul țerii
În 1913, publicând monumente epigrafice de la Troesmis, Vasile Pârvan descrie condițiile de descoperire:
«În apropierea comunei Turcoaia, la sud de Iglița (Troesmis). Locuitorul Petcu Slave a găsit în anul 1904, întâmplător, pe pământul său de cultură așezat ca la vreo 1500 m de raza comunei, un zid de piatră gros de c. 0,55 m, pe care l-a distrus până la o adâncime de 1.70 m și pe o lungime de c. 3.50,scoțând după obiceiul țerii toate pietrele, pentru a le folosi la vreo clădirea de-a sa.»
Arheologul profită de ocazie și se lamentează suplimentar într-o notă de subsol, deplângând starea de fapt și nepăsarea cronică a autorităților:
«Socotesc ca o datorie de conștiință să protestez și cu acest prilej împotriva vandalismelor dela Celei, unde subt ochii jandarmilor și ai autorităților comunale, cu toate intervenirile noastre repetate, atât prin Ministerul Instrucțiunei cât și direct la inspectoratul general al Jandarmeriei, distrugerea importantelor resturi antice de la cetate (castelul antic) și de subt sat (orașul civil antic), continuă absolut neturburată». (V. Pârvan, Descoperiri nouă din Scythia Minor, în Analale Academiei Române, seria 11, tom XXXV, Mem. Secț. Ist., București, 1913, p. 491, n.1.).
În ciuda legislației îmbunătățite nu s-a schimbat mare lucru privind protecția patrimoniului arheologic. Omul simplu din România distruge și refolosește vestigiile găsite pe pământul său sau distruge și ascunde urmele distrugerii. Autoritățile se prefac că protejează patrimoniul, iar arheologii se lamentează și protestează în note de subsol sau pe facebook. După obiceiul țerii...
