Lucian din Samosata și ciuma antonină. De Paștele ortodox.
Ni s-a spus de multe ori pe perioada carantinei că după această criză lumea
nu va mai fi cum a fost înainte. Că schimbări profunde vor afecta societatea capitalistă
globală, că va fi o criză economică profundă, că ne vom muta viețile online. Nu
cred că va fi așa, sper doar să se schimbe ceva și toți creștinii să serbeze Paștele
deodată. Christus resurrexit, o singură dată. Aniversăm acest eveniment
fondator pentru religia noastră de două ori, din cauza unor tradiții medievale,
a unor calcule calendaristice antice târzii și datorită rigidități unui cler blocat
în propriile lui canoane și ritualuri.
În anul 2020 s-au celebrat două Paști online, nu fără multă agitație
preliminară. Starea de urgență era pentru toată lumea. Așa cum eu pot să fac
cursuri online, să vorbesc singur în fața unui ecran, și biserica putea să
accepte restricțiile. Nu era nevoie de acorduri separate între patriarhie și
MAI, de polițiști sau voluntari care să ducă lumină sau pachețele cu Sfintele paști
semipreparate la casele credincioșilor. Nu sunt marxist sau anticreștin, dar
cred că biserica ortodoxă poate ieși din bula ei bizantină, că poate exista și
în afara ritualurilor solidificate de secole de practică, că se poate apropia
de credincioși și fără să-i pună în pericol de contaminare.
Mă bucur că până la urmă majoritatea ierarhilor și a preoților au înțeles
asta, că e mai important să stăm acasă ca să rupem lanțul contagiunilor decât
să ne împărtășim sute de oameni cu aceeași linguriță cum s-a întâmplat la Cluj
acum o lună. Virusul SARS-CoV-2 este un microorganism care se transmite de la
om la om, prin picături de salivă, prin aer, prin contact direct sau indirect,
și ne infectează celulele. Nu știm prea multe despre el, dar știm cel puțin asta
în secolul XXI. Nu este o miasmă, o ființă malefică în forma unui nor de ciumă,
care se mișcă prin văzduh și ne bate la ușă. Oamenii au nevoie azi de
încredere, de susținere din partea bisericii, dar habotnicia nu ajută pe nimeni.
Lingurița unică de împărtășanie, pupatul icoanelor, plimbarea moaștelor cu autoutilitara
și împărțirea paștilor din casă în casă nu protejează de boală, ci înlesnesc răspândirea
virusului.
Aș vrea să îl aduc ca martor pe Lucian, un satirist din secolul celei de-a
doua sofistici, epicureu și cinic. În dialogul său, Alexandru sau profetul
mincinos (Lucian, Alex. 36), singura sursă literară păstrată despre
părintele acelei new religion microasiatice a șarpelui Glykon, ne spune
ce a făcut acest șarlatan în timpul ciumei antonine (aceeași epidemie de pojar
sau variolă care i-a ucis pe Lucius Verus și Marcus Aurelius): În timpul
ciumei a trimis tuturor popoarelor oracole, tot autofone, într-un singur vers “Phoebus cel
cu plete de aur îndepărtează norul ciumei”. Versul era scris și putea fi
citit pretutindeni, pe porți și pe uși, ca și cum ar fi avut însușirea să
împiedice pătrunderea ciumei. Asemenea
inscripții despre care vorbește Lucian au fost descoperite în Imperiul Roman. Un
astfel de text fragmentar, găsit în Antiohia Syriei, suna astfel: [Phoībos akersekómes loimoū ne]phélen aperúkei (Perdrizet, CRAI, 1903, 62-66). Oamenii în carantină,
încercau să se protejeze și atunci, și Phoebus Apollo, zeul luminii, era
principalul agent divin al luptei împotriva epidemiilor. Dar textul lui Lucian ne
spune în continuare că: Dar, în general, lucrurile s-au petrecut
de-a-ndoaselea. Printr-o neașteptată nenorocire, tocmai casele care aveau scris
pe porți versul de mai sus au fost pustiite de ciumă. Nu vreau să spun că tocmai
versul acela le-a adus pieirea,…, ci numai că întâmplarea voit să fie astfel. Poate
că cei mai mulți oameni s-au încrezut în vers, rămânând nepăsători în fața
primejdiei și ducând un fel de viață ușuratică, fără să ajute în vreun fel oracolul
să înfrunte boala. Și-au închipuit că în locul lor vor lupta silabele, iar
Phoebus cel cu pletele lungi are să îndepărteze cu săgețile-i ciuma.
Știu
eu un semn și niște silabe care chiar ajută: #stațiacasă.
