Două Românii?
De obicei când se
apropie campaniile electorale aud aberația asta cum că ar exista două Românii.
Una a celor care votează cu partidele liberale, progresiste, proeuropene,
cultivată și preponderent urbană și cealaltă a celor nostalgici, agățați de
amintirea trecutului comunist, needucată și preponderent rurală, care voteză cu
PSD. Pe de o parte nu îmi plac maniheismele, împărțirile acestea în buni și
răi, în tineri frumoși și liberi urbani și bătrâni urâți, fără dinți și
dependenți de sistemul social de stat, deci neliberi, rurali. Nu cred că faliile sunt atât de clare, ci mai
degrabă aceste clivaje imaginare sunt simplificări, pentru ca analiștii din
media de azi să încerce să înțeleagă și să explice România locuitorilor ei.
Sunt simplificări menite să ne ajute să ne poziționăm ideologic și să votăm
ceva, cumva. Depășind dihotomia urban – rural, aceste două Românii se
reconfigurează geografic și istoric cu ocazia votului (în opinia acelorași sociologi
și analiști). Transilvania devine albastră, galbenă sau portocalie, după caz,
iar sudul României și Moldova, roșii. În jocul acesta de culori dispare ruralul
transilvănean fără dinți și dependent de paternalismul statal. Și se subțiază
la extrem România cultivată și progresistă din orașele vechiului Regat. Este o
nouă simplificare care activează în noi reflexele autonomiste: Transilvania e
din Mittteleuropa, are un pedigree de K und K, pe când lumea din exteriorul
Carpaților era premodernă în secolul XX (dovadă răscoala țărănească de la 1907).
Asta ar fi o altă falie, de data această istorică, între cele două Românii.
Există social, geografic și istoric, două Românii? Nu cred, dar e interesant să
mutăm accentul pe categorii de vârstă. Generația bunicilor și părinților,
maturizați și trăiți pe vremea lui Ceaușescu este condamnată (din perspectiva
diverșilor analiști din media) să voteze cu PSD. Subjugați de ochiul de sticlă
al televizorului, urmărind zilnic Antena 3, cei mai în vârstă nu pot fi decât
nostalgici comuniști, naționaliști, antiprogresiști, conservatori. Cei mai
tineri, născuți la sfârșitul anilor ’80 sau chiar după 1989, locuiesc în orașe,
în halouri wireless, cu ochii în facebook-ul telefonului din orice poziție,
sunt informați, proeuropeni, progresiști, liberali. Nu spun că nu este așa,
cred doar că binele și răul nu sunt împărțite în lume și în societate în două
mulțimi egale, ci se regăsesc peste tot, împrăștiate în dozaje diferite. Cele
două Românii imaginare sunt un instrument de campanie electorală, pentru că în
realitate ele se intersectează și se combină pe multe nivele în complexitatea
de azi. Există multe Românii în țară și
în diaspora și evoluează după dinamici
diferite. Analiza politică și socială din media de campanie este și ea
manelizată, ca totul în România azi, și ne împarte în prieteni, cu valoare și
dușmani (pronunțat dujmani), fără valoare.
