...se vogliamo che tutto rimanga come è, bisogna che tutto cambi...
Giuseppe Tomasi di Lampedusa, Il Gattopardo

luni, 23 decembrie 2019

NOTE ZILNICE

Spiritul Revoluției

Anul acesta, datorită aniversării a 30 de ani de la revoluția din decembrie 1989, îmi e mai greu să intru în spiritul Crăciunului. Multe reportaje, interviuri, rememorări, expoziții, documentare, inundă televiziunile și internetul și aduc în prezent amintirea Crăciunului însângerat de acum trei decenii. Nici nu-mi vine să cred că au trecut deja 30 de ani de liberatate. Desigur că în acești 30 de ani am trăit diverse constrângeri în România, inerente într-un organism social, dar nimic nu se compară cu anii de dinainte, cu anii de sub Ceaușescu. Câteodată prezentul te apasă, cu întâmplările absurde din statul aproximativ care este România de azi, și ai tendința să spui că în trecut era mai bine. Că nu era libertate pe vremea lui Ceaușescu, dar că oamenii aveau o oarecare siguranță, o securitate socială și trăiau mai relaxați, mai liniștiți și nu trebuiau să se agite, să lupte în competiția continuă a capitalismului.  Ca să nu uit lumea de-atunci mi-am făcut un obicei: în fiecare an citesc un roman scris între 1948 și 1989, un fragment din literatura de propagandă care justifica continuu lumea aceea defectă. Adică întreținea o imagine mincinoasă care se destrăma permanent și nu putea fi păstrată fără complicitatea tututor celor care beneficiau de avantajele acestei orânduiri. 
Cartea lui Corneliu Leu, Rănile soldaților învingători a apărut în 1985 și sunt curios cum a fost receptată de intelectualitatea care a rezistat atunci prin cultură. Sigur că aparține propagandei insidioase care, criticând unele aspecte ale României socialiste, justifică în fapt regimul și ideologia care îl fonda. Romanul descrie drama unui prim secretar de partid bătrân, vechi ilegalist, Drăgan, care încearcă să îl recupereze ideologic pe tânărul Valentin, fiul fostului său ucenic-activist Neagu, mort prematur. Drama este produsă de eșecul proiectului social al bătrânului comunist ilegalist, anume producerea omului nou. Rețin din reflecțiile prim secretarului că omul nou generat de socialism nu apare în masă, ci izolat, ca excepție. Neagu ar fi fost un exemplar reușit al acestui experiment social. În rest, activiștii și apropiații lor care s-au abătut de la ideologia socialistă și au pus pe prim plan interesele proprii abundă în carte, fie că sunt bărbați ca Vătafu, Zarapciu, Protase, sau femei ca tovarășa Varvara sau Claudia, soția lui Neagu.  
Interesant este episodul când Drăgan merge la miliție să se intereseze de o amendă și găsește un birou de bătrâni, pensionari care aveau dreptul să lucreze trei luni pe an. Discuția cu unul dintre ei, zis Ondulatu, ne dă o idee despre ce însemna puterea în socialism: (p. 101-103) "Noi am avut puterea, tovarășe... Dumneavoastră erați prea mare; dumneavoastră dădeați indicațiile. Dar de noi depindeau oamenii; (...) Că dumneavoastră nu ne spuneați iai lui Gheorghe atîta cotă sau dă-i atâtea zile de pușcărie (...) Dumnevoastră ne dădeați indicații generale ca: orientați-vă spre cadre de nădejde sau stîrpiți orice acțiune a dușmanului de clasă...., dar oamenii, nevoile lor, deciziile concrete, la noi erau!...știți dumneavoastră ce înseamnă asta?!... Înseamnă masa gratis la orice restaurant, damigenuța trimisă acasă de la orice gostat, șpaga de la fiecare pe care-l angajezi sau îi stabilești pensia, țigările de la doctori și biletele de favoare de la actori, brînza de la ceapeuri, uleiul de la cantine, reparații mărunte la orice cooperativă și pachetul de carne de la abator....(...) Pentru că, vedeți, tovarășe Drăgan, schimbarea asta pe care ați adus-o dumneavoastră (adică socialismul) ne-a modificat foarte tare viața noastră, a oamenilor modești și simpli care n-am avut funcții prea mari. Ne-am obișnuit să avem influență. Mică, e drept, ... dar s-o avem. Și, deodată, fiind prima generație a acestei revoluții care am ieșit la pensie, deodată, zic, ne-am trezit fără influență. (...) E greu, trebuie să recunoașteți: e greu, după ce n-ai trăit din salariu, să trăiești din pensie. (...) În altă orânduire oamenii strâng bani, stau cu fundul pe ei și nu le mai pasă de nimeni, fiindcă atenția altora vine odată cu banul tău. Dar ne-am dat seama că acumulări de putere nu se pot face. Generațiile viitoare pesemne c-or să revină la bani, or să strîngă din timp, dacă socialismul nu găsește vreo altă formulă care să-l diferențieze de ceea ce a fost lumea până acum (...)".
Ce a schimbat revoluția în acest sistem? Dispariția unor termeni ca tovarăș, socialism, gostat și ceapeu. Și revenirea la bani, așa cum vizionar profețea Ondulatu.

Fabrica de nemurire

Fabrica de nemurire